Psoriazis – semne si simptome, forme de boala, tratament local cu unguent BIOTITUS® Psoriall
Psoriazisul este o dermatoza inflamatorie imuna cronica, care apare pe un teren predispus genetic, frecvent sub actiunea unor factori declansatori, care se manifestă pe piele, dar care are de multe ori cauze și manifestări sistemice. Statistic, aproximativ o treime dintre persoanele cu psoriazis au cel putin un membru al familiei cu aceasta boala. In prezent sunt identificati peste 60 de markeri genetici care contribuie la activarea celulelor Th17, o componentă cheie a inflamației în psoriazis. Implicarea sistemului imunitar in aparitia bolii este evidentiata prin numarul mare de leucocite din straturile anormale ale pielii si prin raspunsul pozitiv la tratament care inhiba sistemul imun.
Nu se transmite de la o persoana la alta, nefiind o boala infecto-contagioasa.
Psoriazisul a fost declarat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a 5-a cea mai importantă boală cronică netransmisibilă, împreună cu boli precum diabetul, cancerul, bolile cardiovasculare sau respiratorii. Prevalenta în populatia României este de 3% (Costea).
Semne si simptome
Boala apare în proporţii egale la femei şi bărbaţi, vârsta medie de debut fiind în general situată în intervalul 15-30 de ani, însă poate să apară la orice vârstă, inclusiv la copii.
Clinic poate imbraca aspect variate:
– pete roșiatice, proeminente, bine definite, cu forme şi dimensiuni variate, acoperite de scuame (coji) alb sidefii, care se detaşează cu uşurinţă
– piele uscată, uneori poate crapa şi sângera; zonele mici, sangerande, rezultate din descuamarea leziunilor cutanate sunt denumite semnul Auspitz;
– placi eritemato-scuamoase, infiltrate, bine delimitate, diseminate, cu localizare predilecta pe zonele extensorii ale membrelor si pe scalp; Zonele pe care apar de obicei leziunile sunt coatele, genunchii, scalpul, regiunea lombară a spatelui. În anumite cazuri, psoriazisul se poate extinde şi la nivelul unghiilor sau palmelor sau pe oricare regiune corporală.
– cruste subtiri sau ingrosate cu localizare la nivelul scalpului;
– poate fi prezenta o singură placă de psoriazis într-o parte determinată a corpului, în timp ce alte persoane pot avea psoriazis pe toată suprafața corpului.
– senzaţie de mâncărime, iritaţie sau arsură in 60-70% dintre cazuri, cu predilectie la nivelul leziunilor cu localizare in pliurile cutanate (sub sani, in axile, fese);
– modificari ale unghiilor la aproximativ 50% dintre pacientii cu psoriasis; ingalbenirea sau prezenta unor pete unghiale, desprinderea unghiei din patul unghial sau aparitia unor depozite de tesut tegumentar la acest nivel;
– eruptia odata aparuta evolueaza cronic, recurent toata viata; placile eruptive se pot remite spontan sau sub tratament.
Exista situatii in care persoanele cu această afecțiune prezintă sau pot dezvolta comorbidități (afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni oculare, afecțiuni articulare, diabet, obezitate, boala Crohn) ca manifestari sistemice.
Alte simptome, mai rar regasite la persoanele cu psoriazis, sunt:
– placi cutanate cu localizare in oglinda, de exemplu la ambele coate sau ambii genunchi;
– leziuni cutanate asemanatoare picaturilor de apa, frecvent in caz de psoriazis gutos
– dureri articulare,
– artrite: umflarea articulatiilor cu reducerea mobilitatii acestora si edeme periarticulare (artrita psoriazica).
Ca factori declansatori, ai acestei dermatoze inflamatorii imune cronice, care apare pe un teren predispus genetic,sunt recunoscuti:
– stres psihic major si anxietatea
– abuz de alcool; s-a dovedit ca alcoolicii dezvolta, de obicei, o forma mai grava de psoriazis in raport cu persoanele care nu consuma bauturi alcoolice
– fumatul sau expunerea la fumatul pasiv
– boli infectioase intercurente febrile (la copii în special angina acuta streptococica),
– traumatisme cutanate (plagi, arsuri, etc.),
– leziunile cutanate, indiferent de localizare, pot cauza formarea de placi hipercheratozice. Cele mai frecvente sunt leziunile aparute la nivelul unghiei si regiunii periunghiale;
– obezitatea: persoanele obeze au un risc mai mare de a suferi de psoriazis, iar când afecțiunea deja există, obezitatea poate agrava simptomele.
– modificările hormonale; la femei, nivelul scăzut de estrogen din corp la pubertate sau la menopauză poate fi un factor declanșator al psoriazisului. la aceste persoane se produce o ameliorare a simptomelor pe perioada unei sarcini.
– iatrogen prin tratament cu beta-blocantele, preparatele cu litiu, antiinflamatoarele nesteroidiene caree pot agrava simptomele psoriazisului. Este foarte important ca persoanele cu psoriazis sa consulte medicul specialist inaintea administrarii acestor medicamente.
– expunerea solara (psoriazis fotosensibil) in aproximativ 10% din cazuri.
– clima rece si uscata este un factor care poata agrava simptomele specifice psoriazisului. Clima calda, umeda si soarele (razele ultraviolete) pe de alta parte pot imbunatatii simptomele bolii;
Tipuri de psoriazis
Exista descries mai multe tipuri de psorizis in functie de aspectul leziunilor.
Cea mai comună formă de psoriazis este psoriazis cu plăci care se manifestă prin apariția unor leziuni roșii ușor proeminente, acoperite de scuame (coji) alb sidefii, care se detaşează cu uşurinţă. Sunt insotite de durere si mancarimi, se pot crăpa și sângera. Apar in special pe scalp, genunchi, coate și spate.
Psoriazis gutos care se manifestă prin leziuni mici rotunde, care apar in copilarie sau adolescență și sunt determinate de infecții streptococice ca factor declansator. Este a doua cea mai comună formă de psoriazis.
Psoriazis inversat care se manifesta ca o erupție fină, roșiatică, fara aspect de solzi ca in celelalte tipuri de psoriazis. Zonele predilecte sunt axia, spatele genunchiului sau zona genitală.
Psoriazis pustular care se manifestă prin apariția unor pustule albe neinfecțioase înconjurate de piele roșie (ca niște bășicute). Cel mai frecvent apare pe maini sau picioare. Nu este de natura infectioasa și nu este contagios.
Psoriazis eritodermic: reprezinta o formă severă de psoriasis. Se manifestă cu pete roșii pe zone extinse din corp, provocând mâncărimi și exfolierea pielii. Este o afecțiune foarte rară.
Psoriazisul și Sindromul metabolic este o asociere din ce in ce mai frecventa, cu o relatie in ambele sensuri, respectiv psoriazisul care favorizează sindromul metabolic şi sindromul metabolic care predispune la psoriazis, ambele având in comun un deficit de vitamina D. Sindromul metabolic se caracterizeaza printr-un cumul de afecţiuni: obezitate, diabet zaharat, valoarea mare a colesterolului, valoarea mare a trigliceridelor, hipertensiunea arterială.
Forme de boala in functie de gravitate
Formele usoare de boala sunt caracterizate prin leziuni cutanate (placi) localizate doar la nivelul coatelor si genunchilor.
Formele moderate de psoriazis prezinta urmatoarele simptome:
– putine placi cutanate de dimensiuni medii si pielea scalpului afectata in proportie de peste 80%);
– placile tegumentare acopera pana la 20% din suprafata corporala (echivalentul pielii ambelor membre superioare);
– dureri articulare, fara impotenta functionala;
– disconfort cosmetic (complexe legate de aspectul leziunilor cutanate).
Formele severe de psoriazis, prezinta urmatoarele simptome:
– placi cutanate care acopera portiuni mari de piele (20-30%).
– placi cutanate cu localizare la nivelul fetei;
– leziuni cutanate de tip pustula (leziuni cutanate reliefate, pline cu lichid) sau aparitia psoriazisului eritrodermic si exfoliere masiva a pielii;
– artrita psoriazica, care consta in inflamatia si umflarea incheieturilor cu durere, impotenta functionla, roseata si caldura locala.
Exista studii care au evidentiat ca unii pacienti cu psoriazis prezinta o afectare psihica evidenta, fiind uneori necesar ca tratamentul medicamentos al psoriazisului sa asocieze si psihoterapie.
Tratament psoriazis
Principii generale
Este important ca toate persoanele care dezvolta leziuni cutanate posibil asociate psoriazisului sa se adreseze medicului specialist dermatolog. Initierea tratamentului intr-un stadiu precoce poate incetini sau chiar opri evolutia bolii. In prezent nu exista niciun tratament curativ pentru psoriazis.
Pe de alta parte, exista mai multe tipuri de tratament care pot ameliora simptomele, precum unguentele speciale, fototerapia sau medicatia orala.
Scopul tratamentului este reducerea cresterii accentuate a tesutului cutanat (placilor) si a inflamatiei secundare acesteia si se realizeaza in functie de tipul si gravitatea bolii, respectiv in functie de localizarea leziunilor cutanate, extinderea lor, complicatii, boli asociate.
In cazul formelor usoare, este indicat tratament local cu unguente, creme, lotiuni care să hidrateze corespunzător pielea. În cazul psoriazisului localizat la nivelul scalpului se folosesc uleiuri, sprayuri sau șampoane speciale. Formele severe sunt greu de tratat si necesita si administrarea unui tratamentuloral medicamentos.
Unguentul BIOTITUS® Psoriall are 100% compuși naturali activi, procesați special ce acționează completându-se și potențându-se reciproc. Combinația unică și sinergia dintre uleiuri, ceara de albine și substanțele active din boswelia, chamomilla, calendula și camphor conferă următoarele proprietăți ale ingredientelor:
- menține troficitatea, hrănește și imbunatățeste aspectul pielii,
- asigură confortul utilizatorului,
- hidratant, emolient,
- calmeaza inflamația, pruritul și uscăciunea cutanata
Unguentul BIOTITUS® Psoriall nu conține parabeni, ftalati, parfum, conservanți artificiali, coloranți artificiali, hormoni de creștere, cortizon, derivate de origine animală. Nu determina efecte secundare.
Produsul unguent BIOTITUS® PsoriAll permite hidratarea si emolierea zonelor afectate, contribuind la refacerea ţesuturilor. Ajuta la indepartarea scuamelor, a pielii ingrosate, calmand inflamatia, pruritul si durerea locala. Are efect cicatrizant, antiinflamator si emollient. Fiind un produs hidratant, ajuta la calmarea pielii afectate si reduce senzatia de uscaciune care insoteste de obicei acumularea pielii pe placile psoriazice.
Asigurând protecția pielii împotriva deshidratării, frecării și abraziunii si se comportă ca o peliculă de acoperire, protejând împotriva agresiunii factorilor externi, care se pot constitui ca factori agravanți.
Ca forme de prezentare este recipient airless 50ml si spray cu solute unguent 75ml. modul de utilizare este simplu. Se aplica direct din recipient pe pielea curate si uscata, apoi se maseaza ușor până cand produsul este absorbit în piele, obținându-se rezultate mai bune după utilizări frecvente, sau se aplica un strat de 1-2mm după care, pentru protecție, se acopera cu un pansament secundar (compresă) care se fixează cu ajutorul unui bandaj extensibil sau fix, adeziv sau neadeziv. Spray-ul este recomandat in special pentru scalp. Se agita energic dupa fiecare apasare a actuatorului si se pulverizeaza zona in strat subtire. Se utilizeaza ori de cate ori este necesar.
Prezentam mai jos cazul unei persoane de sex feminin, 28 de ani cu psoriazis palmar (poza din stanga). Prin aplicarea locala de unguent BIOTITUS® PsoriAll, aspectul s-a imbunatatit major, dupa doar 48 de ore (poza din dreapta). Prin utilizarea regulata, fenomenele locale se pot tine sub control.
Stilul de viaţă joacă, de asemenea, un rol foarte important în procesul de gestionare a psoriazisului şi constă într-o dietă echilibrată, mişcare, gestionarea stresului şi o stare mentală pozitivă.
De mentionat ca tratamentul local sub forma unguentelor, cremelor sau lotiunilor este mai eficient in unele cazuri decat in altele. In cazul in care simptomele nu se amelioreaza dupa administrarea tratamentului local, medicul specialist va opta pentru un alt tratament sau o combinatie intre mai multe tratamente.
In cazul in care psoriazisul este sever (leziunile tegumentare – placile cutanate hipercheratozice acopera mai mult de 20% din suprafata corporala), medicul specialist dermatolog poate recomanda instituirea tratamentului medicamentos systemic cu administrare orala de retinoizi, medicamente imunosupresive in combinatie cu tratamentul local cu unguente, lotiuni, creme. Asocierea de Vitamina D reduce inflamatiile de la nivelul pielii si ajuta la prevenirea reproducerii premature a celulelor pielii.
Profilaxie pentru atenuarea simptomelor
In prezent, nu exista nicio modalitate de a preveni aparitia psoriazisului. Pentru a atenua simptomele bolii si pentru reducerea complicatiile acesteia, sunt recomandate urmatoarele:
– ingrijirea adecvata a pielii cu pastrarea unei hidratari corespunzatoare prin utilizarea de unguente, creme aplicate local
– evitarea climatului rece si umed.
– evitarea pe cat posibil a injuriilor cutanate, evitarea scarpinatului si a desprinderii precoce a crustelor post-traumatice. Orice leziune cutanata poate determina aparitia placilor cutanate hipercheratozice la locul injuriei sau la distanta de aceasta. indepartarea cu grija a crustelor placilor cutanate, cu evitarea lezarii tegumentare. Este recomandata hidratarea adecvata a placilor cutanate inainte de indepartarea crustelor psoriazice de la acest nivel. Atentie la posibilele microtraumatisme aparute odata cu manevrele de manichiura si pedichiura.
– evitarea stresului si reducerea anxietatii, deoarece acesti factori de ordin psihic pot agrava simptomele bolii si pot determina aparitia unor placi cutanate noi.
– profilaxia infectiilor, in special a infectiilor faringiene si amigdaliene cu streptococ la copii care poate determina psoriazisul gutos.
– persoanele cu psoriazis trebuie sa mentioneze prezenta bolii ori de cate ori este necesara instituirea vreunui tratament medicamentos de tipul agentii beta-blocanti, sarurile de litiu si antiinflamatoarele nesteroidiene pot agrava simptomele boliicareb
– reducerea sau renuntarea la consumul de alcool care poate agrava simptomele bolii.
– includerea în dietă a proteinelor din surse slabe de proteine, spre exemplu prin consumul de pui;
– includerea în dietă a alimentelor bogate în acizi grași-Omega 3, precum pește, nuci, semințe de in și boabe de soia.
– reducerea aportului de gluten, mai ales dacă există alergie sau intoleranță la gluten;
– evitarea consumului de alimente proinflamatorii, precum zahărul rafinat, carnea roșie, lactatele și alimentele procesate.
Dacă nu este tratat, psoriazisul poate sa duca la afectarea organelor interne. Dintre acestea, printre cele mai severe sunt artrita psoziazica, bolile cardiovasculare. Nu este deloc de neglijat riscul crescut de apariție a diabetului zaharat.
Se poate trata sa nu mai fie pete?
Buna ziua,
Da bineinteles